RO EN
Stema ANROM ANROM Antreprenoriatul Național Român

Structură asociativă patronală independentă · Înființat în 2002 · Continuând o tradiție începută în 1867

Antreprenoriatul Național Român

Cine suntem

O structură asociativă patronală independentă, o comunitate colegială întemeiată pe întrajutorare și participare responsabilă.

Antreprenoriatul Național Român (ANROM) este o structură asociativă patronală independentă, având ca scop principal susținerea intereselor membrilor săi în relațiile cu instituțiile și organizațiile centrale sau locale, private sau de stat, cu sindicatele și cu alte structuri ale societății civile, precum și cu alte organisme din țară sau din străinătate.

Membrii ANROM alcătuiesc o comunitate colegială, constituită în spiritul întrajutorării și al participării responsabile la schimbul de idei, uniți în preocuparea constantă pentru sprijinul activ acordat dezvoltării sociale, economice, culturale și educaționale.

ANROM funcționează în condițiile legii (Legea patronatelor nr. 356/2001, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare).

Antreprenoriatul Național Român este, de la înființarea sa, membru al Confederației Naționale a Patronatului Român (CNPR), organizație reprezentativă la nivel național.

ANROM participă activ la activitățile Confederației, fiind reprezentat în Consiliul de Conducere al CNPR, unde deține funcția de prim-vicepreședinte, în Comisiile de Dialog Social constituite la nivelul diferitelor ministere, precum și în alte structuri federative patronale.


Un cadru activ de parteneriat

ANROM oferă tuturor membrilor săi un cadru activ de parteneriat, pentru promovarea, susținerea și apărarea intereselor lor comune, fără a se implica în activitatea acestora și fără a le afecta independența.

Vedeți și